Activitatea DGPC Sector 6 in perioada 09.07 - 15.07.2010

În perioada 09.07- 15.07.2010, Direcţia Generală de Poliţie Comunitară Sector 6 a organizat şi desfăşurat un număr de 124 acţiuni pe raza întregului sector.

Pe parcursul întregii săptămâni, activitatea agenților de Poliție Comunitară Sector 6 s-a axat pe sancționarea comercianților care practicau acte de comerț ilicit. Astfel, în perioada de referinţă, au fost întreprinse controale în zona Piața Moghiroș, Piața Drumul Taberei, Piaţa Valea Ialomiţei, Piaţa Veteranilor, Piaţa Gorjului, Piaţa Crângaşi, Piața Giulești, ocazie cu care au fost confiscate bunuri în valoare  totală de 3.789 lei, dintre care bunurile alimentare 3.014 lei, iar cele nealimentare 775 lei.

Cantitatea totală de legume şi fructe de sezon confiscată în această perioadă a fost de aproximativ 200 kg și urmează a fi predată Asociaţiei Centrul Creştin Bucureşti Harul şi Centrului Arhidiaconul Ștefan.

Produsele alimentare perisabile confiscate constând din 161 kg brânză, 197 l lapte și 676 buc ouă, au fost depuse la camera de distrugere, de unde vor fi preluate de angajații Protan, pentru realizarea distrugerii acestora în condiții de siguranță pentru sănătatea cetățenilor.

În data de 14.07.2010, agenţii de poliţie comunitară din cadrul D.G.P.C. Sector 6, în colaborare cu agenți ai Secției 21, Secției 22, Jandarmeriei și lucrători ai A.D.P.D.U. Sector 6, au organizat în zona din spatele hypermarketului Cora, o acţiune de control și dezafectare la adăposturile improvizate găsite la această locație. În urma desfăşurării acţiunii, au fost identificate 24 de persoane de sex masculin, majoritatea de etnie romă, care au fost identificate, fotografiate și amprentate. Toate persoanele identificate fără forme legale în București au fost trimise către domiciliile de reședință.

De asemenea, în data de 14.07.2010, agenţii de poliţie comunitară din cadrul D.G.P.C. Sector 6, au luat măsuri de asigurare a ordinii și liniștii publice pentru desfășurarea în bune condiții a examenului de titularizare la Liceul Costin Kirițescu.

În această perioadă, agenții Poliției Comunitare Sector 6 au acordat sprijin S.C.Tehnologica Radian S.A. pentru îndepărtarea autoturismelor parcate pe strada Cernișoara, datorită asfaltării acestei străzi.

O atenţie deosebită a fost acordată controlului curăţeniei pe toată suprafaţa sectorului 6, zilnic, echipe formate din personalul de serviciu și angajați ai SC URBAN SA fiind în control. Astfel, în această perioadă, în urma controalelor s-au aplicat 14 amenzi în valoare de 20.000 lei pentru depozitarea deșeurilor pe domeniul public și s-au transmis 10 atenționări către asociațiile de proprietari, acolo unde au fost identificate depozite necontrolate de deșeuri situate în apropierea blocurilor.

Pe parcursul întregii săptămâni, s-a avut în vedere materialul dendrologic și floricol plantat pe spațiul verde de pe raza de competență a sectorului 6, pentru prevenirea furturilor și distrugerii acestuia.

În cadrul activităţii de gestionare a maşinilor abandonate, în această perioadă, s-au identificat 20 autovehicule posibil abandonate pe domeniul public.

Împreună cu Brigada de Poliţie Rutieră şi reprezentanţii firmei ILCOR au fost ridicate 278autoturisme parcate neregulamentar pe teritoriul  sectorului 6, participând astfel la fluidizarea traficului rutier.

Urmare a activităţilor desfăşurate de către agenţii de poliţie din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie Comunitară Sector 6 au fost constate 220 contravenţii,  fiind  aplicate 139 amenzi în valoare de 85.230 lei şi 81 avertismente.

După o analiză punctuală şi obiectivă, au fost soluţionate un număr de 22 petiţii venite din partea cetăţenilor, cu privire la încălcări ale ordinii şi liniştii publice, normelor de curăţenie şi salubritate, la parcări neregulamentare sau la activităţi care afectau domeniul public.

Acţiunile de combatere a fenomenelor antisociale s-au soldat cu legitimarea unui număr de 154 persoane, identificarea a 28 persoane fără adăpost şi aplanarea a 61 destări conflictuale. S-a intervenit la 54 evenimente sesizate, au fost controlate  15 unităţi de învăţământ şi s-au luat 31 măsuri de însoțire și protecţie.

Totodată, efective din cadrul D.G.P.C. Sector 6 au asigurat paza celor 5 obiective stabilite de către Consiliul Local Sector 6, în perimetrul acestora neânregistrându-se evenimente negative.

 
Cauta Cautare in site

Ultima ora

Telefonul cetateanului

 

 

Statistici vizitatori