Acțiuni ale Poliției Locale Sector 6 în perioada 3-9 ianuarie 2021

Data publicării: Joi, 13 ian 2022

În perioada 03.01.2022 – 09.01.2022, poliţiştii locali au desfășurat acțiuni punctuale, cu preponderență la sfârșit de săptămână, în zonele predispuse adunărilor de persoane care consumă alcool până la ore târzii în apropierea locuinţelor și depistării celor care încalcă în mod repetat prevederile Legii nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.

Cu această ocazie au fost legitimate 384 persoane și au aplicat 53 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 20.700 lei dintre care un avertisment. Acțiunile au vizat mai multe zone din sector cum ar fi: str. Azurului, Dezrobirii, Ghencea, Moinești, Brașov, Drumul Taberei, Crângași, Regie, Valea Oltului și Bd. Preciziei.

Aceste activități au caracter permanent pentru menținerea unui climat de siguranță.