Acțiuni desfășurate în perioada 24.05.2021 – 30.05.2021 în vederea respectării ordinii şi liniştii publice

Data publicării: Miercuri, 2 iun 2021

În perioada 24.05.2021 – 30.05.2021, poliţiştii locali din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie Locală Sector 6 în exercitarea atribuțiilor de serviciu, dar și ca urmare a solicitărilor cetățenilor Sectorului 6, au desfăşurat acţiuni pentru respectarea ordinii şi liniştii publice, depistării persoanelor care încalcă în mod repetat prevederile Legii nr. 61/1991 privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice precum şi acțiuni de identificare a grupurilor de persoane care consumă alcool până la ore târzii, în zonele limitrofe locuinţelor.

Cu această ocazie au fost legitimate 401 persoane, identificate 8 persoane fără domiciliu și aplicate 70 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 20.200 de lei dintre care 2 avertismente. Acțiunile au vizat mai multe zone din sector cum ar fi: Giulești Regie, Crângași, Ghencea, Cartier Brâncuși.

În cazul persoanelor fără domiciliu sunt aplicate măsuri de identificare şi de conducere la centrele special amenajate de pe raza Sectorului 6, solicitându-se în acest sens și sprijinul reprezentanţilor Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6, în vederea acordării unor eventuale servicii sociale adecvate situaţiei cu care aceste persoane se confruntă în prezent, în măsura în care acestea îşi oferă consimţământul de a beneficia de măsurile de protecţie socială conferite de legislaţia în vigoare.

Astfel de acţiuni au caracter permanent pentru creşterea gradului de siguranţă civică, asigurarea şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice pe raza Sectorului 6.