Acțiuni cu scopul interzicerii accesului și circulației vehiculelor cu tracțiune animală pe drumurile publice din Municipiul București

Data publicării: Marţi, 11 iun 2019

In perioada 01.01.2019 - 11.06.2019, polițiștii locali din cadrul Direcției Ordine Publică au desfășurat mai multe acțiuni  în scopul respectării prevederilor Hotărârii Consiliului General al Municipiului București nr. 233/2000 privind interzicerea accesului și circulația vehiculelor cu tracțiune animală pe drumurile publice din Municipiul București.

Acțiunile s-au desfășurat cu precădere pe Bd. Timișoara (Cet Vest), Bd. Iuliu Maniu, Calea Giulești străzile Mohorului, Apusului, Ghirlandei, Orșova, Cupolei, Cumințenia Pământului, Valea Furcii, Prelungirea Ghencea, Valea Oltului, Vintilă Mihăilescu, Veteranilor.

Astfel, au fost  depistate și identificate mai multe persoane conducând în zonele menționate mai sus, vehicule cu tracțiune animală (căruțe), fiind aplicate sancțiuni contravenționale în cuantum de 20.400 lei pentru nerespectarea prevederilor legale în vigoare.