În această perioadă se efectuează lucrări de modernizare a sistemului de telefonie iar robotul de informare NU este disponibil.
Vă anunțăm că apelurile pentru Dispecerat sunt în continuare înregistrate.

Persoană suspectă de furt din autoturisme prinsă de echipajele Poliției Locale Sector 6

Data publicării: Miercuri, 4 mar 2020

Ieri, 3 martie 2020, în jurul orelor 10:00, poliţiştii locali Sector 6 aflaţi în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe Strada Sibiu au fost sesizați de un cetățean cu privire la faptul că a observat o persoană de sex masculin care încearcă să deschidă prin forțare portierele mai multor mașini aflate într-o parcare de reşedinţă.

Polițiștii locali au intervenit imediat, reușind să depisteze persoana reclamată. La vederea agenților, bărbatul a devenit violent şi a încercat să fugă, dar a fost prins și imobilizat.

Din verificările efectuate a rezultat faptul că suspectul este R. M., în vârstă de 66 de ani, cu domiciliul în Municipiului Bucureşti şi figurează cu menţiuni operative, fiind sub control judiciar pentru săvârșirea unor fapte de natură penală.

Totodată, ca urmare a controlului efectuat asupra acestuia, au fost găsite bunuri electronice, carduri bancare, carduri de carburant şi mai multe chei pentru yale.

Bărbatul a fost predat Secției 22 Poliție în vederea continuării cercetărilor.