Poliţiştii locali Sector 6 asigură ordinea şi liniştea publică, precum şi siguranţa rutieră în zona unităţilor de învăţământ

Data publicării: Joi, 6 sep 2018

Luni, 10 septembrie 2018, odată cu începerea noului an şcolar, Poliția Locală Sector 6 va lua măsuri specifice pentru prevenirea evenimentelor negative şi va asigura ordinea şi liniştea publică în zonele instituţiilor de învăţământ.

În acest sens, au fost suplimentate dispozitivele de ordine şi siguranţă publică.

De asemenea, polițiștii locali din cadrul Serviciului Circulație vor acţiona pentru fluidizarea traficului rutier în zonele respective pentru prevenirea accidentelor rutiere şi ambuteiajelor.

La nivelul Sectorului 6, pentru asigurarea unui climat adecvat desfășurării procesului educațional, este implementat un sistem de monitorizare video la 62 de unități de învățământ.

Poliția Locală Sector 6 asigură, prin dispeceratul instituției, monitorizarea video 24 din 24 de ore, 7 din 7 zile, optimizând astfel timpul de interveție al polițiștilor locali atunci când este periclitată siguranța elevilor.

Totodată, se va acţiona și în zonele adiacente instituţiilor de învăţământ pentru depistarea şi luarea măsurilor legale faţă de persoanele care, prin comportamentul sau activităţile pe care le desfăşoară, afectează climatul de siguranţă publică și procesul de învățământ.

În atenția părinților!

Pentru siguranța copiilor dumneavoastră, Poliția Locală Sector 6 vă recomandă:

  • comunicaţi permanent cu copilul dumneavoastră;
  • învățați copilul numerele de urgență 112 și numărul Poliției Locale Sector 6 – 021/9546;
  • în cazul în care copilul dumneavoastră vine acasă cu obiecte de valoare, verificaţi provenienţa lor;
  • sfătuiţi-vă copilul să nu accepte invitaţia de a se urca în maşina vreunei persoane necunoscute;
  • învățați copilul să nu primească daruri (dulciuri, jucării) de la persoane necunoscute;
  • încercaţi să-i cunoaşteţi prietenii/colegii;
  • participați la ședințele organizate de instituția de învățământ privind situaţia şcolară a copilului dumneavoastră;
  • asiguraţi un climat calm, afectiv, de bună înţelegere și cunoaștere a copilului dumneavoastră;
  • în momentul în care observaţi o schimbare în comportamentul copilului dumneavoastră, analizați cu atenție problema apărută și încercați o rezolvare comună a acesteia;
  • în cazul în care, aparent, situația pare a scăpa de sub control, adresaţi-vă celor care vă pot fi de ajutor (profesori, poliţie) și care vă pot sfătui şi sprijini în rezolvarea problemelor;
  • luaţi la timp și din timp măsuri de educare, creştere şi supraveghere specifică fiecărei vârste în parte, cu scopul de a proteja viitorul și siguranța copilului dumneavoastră.

Autoritatea locală a Sectorului 6 urează tuturor elevilor mult succes în noul an şcolar!