
Luni, 13 dec 2021
Au fost depistați și identificați 129 conducători auto care au încălcat normele privind staționarea pe spațiile verzi, fiind aplicate sancțiuni contravenționale în cuantum total de 73.000 de lei.
Miercuri, 8 dec 2021
În perioada 22.11.2021 – 28.11.2021, poliţiştii locali au desfășurat acțiuni punctuale, cu preponderență la sfârșit de săptămână, în zonele predispuse adunărilor de persoane care consumă alcool până la ore târzii
Luni, 6 dec 2021
În perioada Sărbătorilor de Iarnă, polițiștii locali din cadrul Serviciului Circulație din cadrul Direcției Generale de Poliție Locală Sector 6 sunt la datorie.
Luni, 6 dec 2021
O femeie, în vârstă de 83 de ani, a fost găsită, sâmbătă, 4 decembrie, de polițiștii locali, pe strada Virtuții, din Sectorul 6. Era ora 1.30, când aceasta umbla dezorientată și confuză și le-a spus oamenilor legii că nu mai știe să ajungă acasă.
Vineri, 3 dec 2021
Mâine, 4 decembrie 2021, începând cu ora 12.30, Poliția Locală Sector 6 va acţiona pentru menţinerea ordinii şi liniștii publice, în limita competențelor, cu ocazia desfăşurării pe Stadionul Steaua (Bd. Ghencea, nr.35, Sector 6) a meciului de fotbal dintre echipele C.S.A. Steaua şi F.C.Buzău.
Vineri, 26 nov 2021
Ieri, 25 noiembrie 2021, polițiști locali au continuat acțiunile de control/verificare a respectării de către agenții economici și populație a măsurilor sanitare impuse în perioada stării de alertă. Acestea s-au desfășurat cu preponderență în piețele sectorului: Crângași, Veteranilor, Gorjului, dar și în Complexul Comercial SIR.
Joi, 25 nov 2021
Liniștea și ordinea publică se respectă în Sectorul 6! Poliţiştii locali au desfășurat controale punctuale, în apropierea locuințelor, astfel că toți cei care au fost găsiți că tulburau liniștea și consumau alcool pe domeniul public au fost sancționați.
Vineri, 19 nov 2021
Facem curățenie în Sectorul 6 și le redăm locuitorilor spațiile de parcare ocupate de mașini și rulote abandonate! Polițiștii locali din cadrul Serviciului de Protecţie a Mediului au ridicat ieri, 18 noiembrie, 25 de autovehicule, care stăteau parcate de ani de zile pe străzile Liniei, Constantin Marinescu, Ioan Culcer, Pietrele Doamnei, Calea Giulești și pe bulevardele Uverturii, Iuliu Maniu și Preciziei.
Vineri, 19 nov 2021
Sănătatea noastră este cea mai importantă! Pentru a se asigura că toți comercianții respectă măsurile sanitare din pandemie, polițiștii locali din Sectorul 6 au verificat, ieri, 18 noiembrie, mai multe puncte aglomerate.